sâmbătă, 24 noiembrie 2007
Basm pe dos
A fost niciodatã ca odatã ,când oul invãţa pe gãinã şi pisica stãtea dupa sobã,când toamna era primavarã ,când lupul işi schimba nãravul, dar pãrul ba…
A fost odatã,peste zece mãri şi zece ţãri,peste rauri de inotat şi munţi de cutreierat…un castel(imens…cu zece turnuri şi zece incãperi regale,cu cincizeci de camere,treizeci de bucãtarii,sute de coridoare labirintice in care te pierdeai cu firea dacã le-ai fi numarat pe toate).Mãreţia acestui “altar” al arhitecturii era cunoscutã in orice colţisor(sau pãtrãţel) al lumii,de orice impãrat (sau cersetor)pe care-l intrebai şi iţi era mai mare dragul sa stai sã-l privesti ore-n sir.Numai cã,pe scaunul regal ,cu sceptrul de aur in mânã şi coroana cu rubine pe cap,se ridica inalţator şi unic…un moşneag.Da!un moş(ce nu-i aşa de clar?). Si acest bãtran peste care a rãmas o impãrãţie atât de uimitoare(a dat norocu’ peste el,moşu’ dracu’!),era singur ca un ascet printre florile câmpului,cu barba lungã de pãpãdie scuturatã de vânt,cu ochii mici,infipţi in fundul capului,cu faţa senilã a unui moşuleţ obisnuit.Si stãtea singur toata ziua,necãjit ca viaţa i se duce (pe apa sâmbetei )şi nu are şi el soi de moştenitor pentru tron.Degeaba avea el comori peste comori,haine care mai de care mai strãlucitoare,pietre de toate formele…
‘Have a break,have a “Kit Kat”!
Ammm,staţi puţin!Dacã ãsta ar trebui sa fie un basm,ii interzice cineva povestitorului sã preia rolul de personaj ?Nu…asa ziceam şi eu!Continuãm…’
Si era batrânul pe zi ce trece mai slãbit şi mai lipsit de puteri,incât I se scurgeau ochii dupã o patã de mişcare in tot regatul lui.Asta pânã cand,intr-o zi cu soare tomnatic şi miros de flori de câmp(era weekend,ce mai!), uşile palatului se deschid vijelios,ferestrele se zdruncinã din toate balamalele,tronul pe care stãtea regele era gata-gata sa se rãstoarne.Si printre raze de soare,sunete de trompetã şi galopãri de cal,apare maiestuos …o babã…
‘Have the second break!
Hei,imi poate spune cineva ce se-ntâmplã aici?Si cum am devenit o babã cu doi dinţi in gurã şi trei fire de pãr in cap?Ce trebuie sã facã omul pentru bani…’
-Sunt fiica ta!se chinui baba sã indruge ceva cãzand la picioarele bãtrânului.
-Bãi,mã leşi?...Hai,pleacã,distracţia s-a-ncheiat,ţi-am dat banii ,aşa ca,dispari din peisaj!
-Nu,te rog,nu-mi spune asta! Cum pot sã te fac sã crezi ca sunt fata ta?Jur pe mormantul tatãlui meu…Ah,nu cred cã trebuia sã zic asta…
-Stii ceva,Florico?M-am sãturat de povestile tale de pe vremea când era lupul cãţel.Tu eşti doar baba din colţ care-mi ţine de urat vineri seara…Ce mai vrei?
-N-am putut sã-ţi zic…pânã acum;dar eu sunt fata din cererile tale,din rugãciunile tale,din dorinţele şi spusele tale…Come on…Hai,cã trebuie sã ajung acasã sã fac mâncare,ce naiba?!
-Bine,bine,dar doar de data asta şi de dragul cititorului.Dar nu scapi tu cu una cu doua,trebuie sã fi supusã câtorva probe.
-Orice…Mintea mea e incã agera ca un fulger intr-o furtunã cu grindinã.
-Atunci.,prima incercare vine chiar acum.Pregãteşte-te!
Instantaneu,moşul scoate din buzunarul hainei cu safire o cãrticica de aur.Rãsfoieşte,cautã,se gândeşte si pe urmã zice:
-Cât face 1+1+radical din 187.900 +parte intreagã din -389+7 x 22,391 totul impãrţit la 190,345?(Na!acum sã te vãd!)
Stã baba,se gandeşte si zice intr-un final:
-Trei!
-Trei virgulã zero unu!Ai greşit!Eşti cea mai slabã verigã din Lanţul Slãbiciunilor ;afarã din palatul meu!
-Dar,nene!Tu nu inţelegi?Cititorii,nene,cititorii,ce ne facem cu ei?Ii lãsãm asa,de izbeliste?
-Mda…da…ai dreptate…Atunci trecem la urmãtoarea probã.
-Sunt numai urechi (infundate)!
-Bun…Gãseşte cel mai scurt drum pânã in turnul numãrul zece,ia de acolo un ghem de aur şi intoarce-te pânã mâine dimineaţã.Altfel…
Pleaca baba dezorientatã,deschide toate uşile,incearcã toate drumurile,panã gãseşte pe cãrare o pãpãdie.(E chiar pãpãdia din care e fãcutã barba impãratului!). O ridicã de jos,o scuturã de praf şi apare de dupa o uşã Zâna Mãseluţã cu o sticla de Campari in mâna stângã.(A cam tras la mãsea!)
-Stii ceva,babo?Dacã luminezi toatã cãrarea asta cu pãpãdia ,iti implinesc trei dorinte.Ah!nu,asta e replica Peştişorului de Aur.Nu! Deci…dacã o tii aprinsã tot drumul ,te vei transforma intr-o fatã tânarã şi frumoasã ;intr-o prinţesã !
-Multumesc,Zânã Mãseluţã! Chiar acum pornesc degrabã!
-Baftã,fato!şi zâna a dispãrut dand pe gat toatã sticla.
Si fugea baba şi alerga şi pãpãdia tot mai slab lumina când,cam pe la jumatatea drumului,s-a stins.
-Ei,liştiţe oprãrite!Iar am uitat sa-mi şterg ochelarii.Nu mai vãd nimic,Zâna Mãseluţã şi-a stins pãpãdia,iar eu ma transform intr-o…intr-o…vrãjitoare!? Thank’s,Zano,acum pot sã zbor pe maturã!Dã-o-ncolo de probã,dã-l incolo de impãrat pe care oricum o sã-l schimb intr-o broascã mare,bãtrana şi râioasã.O sa fiu puternicã!!! O sa fiu ‘Ioana care dã-n Arc’ a feminitãţii ,o sã fiu Tinereţea pentru totdeauna,o sã mã rãzbun pe tot ce mi-a fãcut rãu.O sã vedeţi voi!Hi,hi,hi,hi,hi!!!
Si astfel,baba-vrãjitoare a-ncãlecat pe maturã şi-a pornit in bãtaia vântului prin noapte,fulgerând şi facând sã rãsune vãile si codrii.
Zadarnic a aşteptat impãratul sã aparã baba ,ca dusã a fost pe Tarâmul Vrajitoarelor.Au trecut zile-n şir, sãptãmâni in şirag,luni in papiotã şi nimeni n-a mai dat pe la uşa mãreţului palat.Acum, il vãd singur iarãşi pe tron pe amorţitul impãrat…de fapt,pe broscoiul impãrat care işi umflã gatlejul cu aer de primavarã.
Muntii rasunã de strigãtele sale,câmpiile se infundã in oracaituri,iazurile seacã de plânsete.Impãratul e iar singur.
De fapt, broscoiul impãrat…
Sfârşit.
Notã pentru povestitor:
‘Pânã data viitoare ,nu uita sã-ti fixezi placa dentarã cu aracet:”Mai alb,mai proaspãt,mai isteţ!”’
A fost odatã,peste zece mãri şi zece ţãri,peste rauri de inotat şi munţi de cutreierat…un castel(imens…cu zece turnuri şi zece incãperi regale,cu cincizeci de camere,treizeci de bucãtarii,sute de coridoare labirintice in care te pierdeai cu firea dacã le-ai fi numarat pe toate).Mãreţia acestui “altar” al arhitecturii era cunoscutã in orice colţisor(sau pãtrãţel) al lumii,de orice impãrat (sau cersetor)pe care-l intrebai şi iţi era mai mare dragul sa stai sã-l privesti ore-n sir.Numai cã,pe scaunul regal ,cu sceptrul de aur in mânã şi coroana cu rubine pe cap,se ridica inalţator şi unic…un moşneag.Da!un moş(ce nu-i aşa de clar?). Si acest bãtran peste care a rãmas o impãrãţie atât de uimitoare(a dat norocu’ peste el,moşu’ dracu’!),era singur ca un ascet printre florile câmpului,cu barba lungã de pãpãdie scuturatã de vânt,cu ochii mici,infipţi in fundul capului,cu faţa senilã a unui moşuleţ obisnuit.Si stãtea singur toata ziua,necãjit ca viaţa i se duce (pe apa sâmbetei )şi nu are şi el soi de moştenitor pentru tron.Degeaba avea el comori peste comori,haine care mai de care mai strãlucitoare,pietre de toate formele…
‘Have a break,have a “Kit Kat”!
Ammm,staţi puţin!Dacã ãsta ar trebui sa fie un basm,ii interzice cineva povestitorului sã preia rolul de personaj ?Nu…asa ziceam şi eu!Continuãm…’
Si era batrânul pe zi ce trece mai slãbit şi mai lipsit de puteri,incât I se scurgeau ochii dupã o patã de mişcare in tot regatul lui.Asta pânã cand,intr-o zi cu soare tomnatic şi miros de flori de câmp(era weekend,ce mai!), uşile palatului se deschid vijelios,ferestrele se zdruncinã din toate balamalele,tronul pe care stãtea regele era gata-gata sa se rãstoarne.Si printre raze de soare,sunete de trompetã şi galopãri de cal,apare maiestuos …o babã…
‘Have the second break!
Hei,imi poate spune cineva ce se-ntâmplã aici?Si cum am devenit o babã cu doi dinţi in gurã şi trei fire de pãr in cap?Ce trebuie sã facã omul pentru bani…’
-Sunt fiica ta!se chinui baba sã indruge ceva cãzand la picioarele bãtrânului.
-Bãi,mã leşi?...Hai,pleacã,distracţia s-a-ncheiat,ţi-am dat banii ,aşa ca,dispari din peisaj!
-Nu,te rog,nu-mi spune asta! Cum pot sã te fac sã crezi ca sunt fata ta?Jur pe mormantul tatãlui meu…Ah,nu cred cã trebuia sã zic asta…
-Stii ceva,Florico?M-am sãturat de povestile tale de pe vremea când era lupul cãţel.Tu eşti doar baba din colţ care-mi ţine de urat vineri seara…Ce mai vrei?
-N-am putut sã-ţi zic…pânã acum;dar eu sunt fata din cererile tale,din rugãciunile tale,din dorinţele şi spusele tale…Come on…Hai,cã trebuie sã ajung acasã sã fac mâncare,ce naiba?!
-Bine,bine,dar doar de data asta şi de dragul cititorului.Dar nu scapi tu cu una cu doua,trebuie sã fi supusã câtorva probe.
-Orice…Mintea mea e incã agera ca un fulger intr-o furtunã cu grindinã.
-Atunci.,prima incercare vine chiar acum.Pregãteşte-te!
Instantaneu,moşul scoate din buzunarul hainei cu safire o cãrticica de aur.Rãsfoieşte,cautã,se gândeşte si pe urmã zice:
-Cât face 1+1+radical din 187.900 +parte intreagã din -389+7 x 22,391 totul impãrţit la 190,345?(Na!acum sã te vãd!)
Stã baba,se gandeşte si zice intr-un final:
-Trei!
-Trei virgulã zero unu!Ai greşit!Eşti cea mai slabã verigã din Lanţul Slãbiciunilor ;afarã din palatul meu!
-Dar,nene!Tu nu inţelegi?Cititorii,nene,cititorii,ce ne facem cu ei?Ii lãsãm asa,de izbeliste?
-Mda…da…ai dreptate…Atunci trecem la urmãtoarea probã.
-Sunt numai urechi (infundate)!
-Bun…Gãseşte cel mai scurt drum pânã in turnul numãrul zece,ia de acolo un ghem de aur şi intoarce-te pânã mâine dimineaţã.Altfel…
Pleaca baba dezorientatã,deschide toate uşile,incearcã toate drumurile,panã gãseşte pe cãrare o pãpãdie.(E chiar pãpãdia din care e fãcutã barba impãratului!). O ridicã de jos,o scuturã de praf şi apare de dupa o uşã Zâna Mãseluţã cu o sticla de Campari in mâna stângã.(A cam tras la mãsea!)
-Stii ceva,babo?Dacã luminezi toatã cãrarea asta cu pãpãdia ,iti implinesc trei dorinte.Ah!nu,asta e replica Peştişorului de Aur.Nu! Deci…dacã o tii aprinsã tot drumul ,te vei transforma intr-o fatã tânarã şi frumoasã ;intr-o prinţesã !
-Multumesc,Zânã Mãseluţã! Chiar acum pornesc degrabã!
-Baftã,fato!şi zâna a dispãrut dand pe gat toatã sticla.
Si fugea baba şi alerga şi pãpãdia tot mai slab lumina când,cam pe la jumatatea drumului,s-a stins.
-Ei,liştiţe oprãrite!Iar am uitat sa-mi şterg ochelarii.Nu mai vãd nimic,Zâna Mãseluţã şi-a stins pãpãdia,iar eu ma transform intr-o…intr-o…vrãjitoare!? Thank’s,Zano,acum pot sã zbor pe maturã!Dã-o-ncolo de probã,dã-l incolo de impãrat pe care oricum o sã-l schimb intr-o broascã mare,bãtrana şi râioasã.O sa fiu puternicã!!! O sa fiu ‘Ioana care dã-n Arc’ a feminitãţii ,o sã fiu Tinereţea pentru totdeauna,o sã mã rãzbun pe tot ce mi-a fãcut rãu.O sã vedeţi voi!Hi,hi,hi,hi,hi!!!
Si astfel,baba-vrãjitoare a-ncãlecat pe maturã şi-a pornit in bãtaia vântului prin noapte,fulgerând şi facând sã rãsune vãile si codrii.
Zadarnic a aşteptat impãratul sã aparã baba ,ca dusã a fost pe Tarâmul Vrajitoarelor.Au trecut zile-n şir, sãptãmâni in şirag,luni in papiotã şi nimeni n-a mai dat pe la uşa mãreţului palat.Acum, il vãd singur iarãşi pe tron pe amorţitul impãrat…de fapt,pe broscoiul impãrat care işi umflã gatlejul cu aer de primavarã.
Muntii rasunã de strigãtele sale,câmpiile se infundã in oracaituri,iazurile seacã de plânsete.Impãratul e iar singur.
De fapt, broscoiul impãrat…
Sfârşit.
Notã pentru povestitor:
‘Pânã data viitoare ,nu uita sã-ti fixezi placa dentarã cu aracet:”Mai alb,mai proaspãt,mai isteţ!”’
Scriitoriarda
De ceva timp , ma roade curiozitatea sa aflu ce e un scriitor,cum e un scriitor,modul in care arata altfel dacat imaginea clasica din carti care il transpune intr-o lume a oamenilor din inalta societate,ascunsa in bulendrele negre ale realitatii.
Pe langa toate astea,daca scrii inseamna ca trebuie sa ai o compatibilitate deosebita cu cititorul,diferentiandu-se astfel in viziunea mea, scriitorul de poet.
A fi poet inseamna sa poti exprima ceea ce simti altfel dacat o faci tu in realitate,ferindu-te sa-ti arati adevarata fata prin utilizarea figurilor de stil si a mijloacelor artistice prin care te epatezi fata de obisnuit.Ca sa fii poet,iti trebuie o doza de smecherie ca sa ai la picioare transformarea realului in ceva de vis,la fel ca si imaginea din carti care ascunde micile detalii “neimportante “ce marcheaza ,de fapt, viata ta.
Avand alte conceptii decat cele ale poetului, scriitorul da cartile pe fata in orice imprejurare,stiind sa faca pe degete pe oricine.
Dar a fi scriitor nu inseamna ca te-ai nascut ca sa scrii romane,povesti etc; dupa mine,starea initiala a unui scriitor este aceea de a fi poet:un poet neinstruit, un poet bolnav care nu stie prea multe despre ce inseamna cu adevarat verbul”a scrie” si care incearca si el sa se furiseze printre statuile mai marilor.Este ca un sobolan ce se ascunde de vazul tuturor pentru ca stie ca simuleaza poezia,simuleaza arta si se lasa dus doar de sentimente si de ceea ce vede in jurul sau,totul fiind pentru el ca o joaca de copii.
Pe urma,scrie o luna ,doua,un an,trei si dup-aia,realizeaza ca nu a facut nimic si ca a pierdut timpul de pomana ,fiind la fel ca la inceput :un tip obisnuit care isi bea vremea in cafenele,bordeluri ,parcuri, cu un pix si un carnet in mana,asteptand sa fie si el recunoscut ca fantomele ce il bantuie in vis ,fantomele adevaratilor poeti care sunt demni de lauda.Nu ca el…
Ei bine, si daca vede ca neimportanta sa continua,ajunge acasa,ia tot ce a scris si arunca la cosul de gunoi,jurand ca nu va mai scrie niciodata…Si se ineaca ceva timp in tutun si bautura , uitand de unde a pornit.Un astfel de om se afla pus la incercarea autocontrolului,aflandu-se singur si gol intr-un colt zgariat al creierului sau…De-aici se desprind doua ramuri:una in care nu va mai face nimic si va deveni o haimana si alta in care va deveni scriitor…un scriitor adevarat care iti face placere sa il citesti si care se va inchega celorlalti de teapa sa.
Asa se naste un scriitor…un parinte al literelor si al esteticii ,pentru care totul vine de la sine si poate face si el diferenta dintre poetul boem care aspira numai la recunoastere si artistul care s-a modelat in tot acest timp in a incercat sa se zbata in lumea infernala a haosului.
P.S.nu stiu ce mi-a venit sa scriu asta
Pe langa toate astea,daca scrii inseamna ca trebuie sa ai o compatibilitate deosebita cu cititorul,diferentiandu-se astfel in viziunea mea, scriitorul de poet.
A fi poet inseamna sa poti exprima ceea ce simti altfel dacat o faci tu in realitate,ferindu-te sa-ti arati adevarata fata prin utilizarea figurilor de stil si a mijloacelor artistice prin care te epatezi fata de obisnuit.Ca sa fii poet,iti trebuie o doza de smecherie ca sa ai la picioare transformarea realului in ceva de vis,la fel ca si imaginea din carti care ascunde micile detalii “neimportante “ce marcheaza ,de fapt, viata ta.
Avand alte conceptii decat cele ale poetului, scriitorul da cartile pe fata in orice imprejurare,stiind sa faca pe degete pe oricine.
Dar a fi scriitor nu inseamna ca te-ai nascut ca sa scrii romane,povesti etc; dupa mine,starea initiala a unui scriitor este aceea de a fi poet:un poet neinstruit, un poet bolnav care nu stie prea multe despre ce inseamna cu adevarat verbul”a scrie” si care incearca si el sa se furiseze printre statuile mai marilor.Este ca un sobolan ce se ascunde de vazul tuturor pentru ca stie ca simuleaza poezia,simuleaza arta si se lasa dus doar de sentimente si de ceea ce vede in jurul sau,totul fiind pentru el ca o joaca de copii.
Pe urma,scrie o luna ,doua,un an,trei si dup-aia,realizeaza ca nu a facut nimic si ca a pierdut timpul de pomana ,fiind la fel ca la inceput :un tip obisnuit care isi bea vremea in cafenele,bordeluri ,parcuri, cu un pix si un carnet in mana,asteptand sa fie si el recunoscut ca fantomele ce il bantuie in vis ,fantomele adevaratilor poeti care sunt demni de lauda.Nu ca el…
Ei bine, si daca vede ca neimportanta sa continua,ajunge acasa,ia tot ce a scris si arunca la cosul de gunoi,jurand ca nu va mai scrie niciodata…Si se ineaca ceva timp in tutun si bautura , uitand de unde a pornit.Un astfel de om se afla pus la incercarea autocontrolului,aflandu-se singur si gol intr-un colt zgariat al creierului sau…De-aici se desprind doua ramuri:una in care nu va mai face nimic si va deveni o haimana si alta in care va deveni scriitor…un scriitor adevarat care iti face placere sa il citesti si care se va inchega celorlalti de teapa sa.
Asa se naste un scriitor…un parinte al literelor si al esteticii ,pentru care totul vine de la sine si poate face si el diferenta dintre poetul boem care aspira numai la recunoastere si artistul care s-a modelat in tot acest timp in a incercat sa se zbata in lumea infernala a haosului.
P.S.nu stiu ce mi-a venit sa scriu asta
Un 'rendez-vous' macabru
se sterg pe burlanul ruginit de ploaie
anii,viclene cucuvele
ce se gainateaza
pe felinarul proaspat vopsit.
in mirosul de culoare prelinsa cocoloase
din pensula,
se aduna aurolacii
cu pungile golite monoton,
grijuliu,
cu fesurile din lana intinsa
si crosetata in cea mai mare graba ,
pe peronul de la metrou.
ghivece sudate aievea-n ciment,
in balconul de la care
se arunca o vaduva vitregita,
cu roba de smoala
agatata-n cuiul
de la burlanul ruginit...
anii,viclene cucuvele
ce se gainateaza
pe felinarul proaspat vopsit.
in mirosul de culoare prelinsa cocoloase
din pensula,
se aduna aurolacii
cu pungile golite monoton,
grijuliu,
cu fesurile din lana intinsa
si crosetata in cea mai mare graba ,
pe peronul de la metrou.
ghivece sudate aievea-n ciment,
in balconul de la care
se arunca o vaduva vitregita,
cu roba de smoala
agatata-n cuiul
de la burlanul ruginit...
Romanta retrospectiva
m-am agatat intr-un metrou de portelan
asa,uda ca dupa o furtuna
cu fulgere si tunete
dintr-o conserva cu chilli...
cu toata apa dupa mine
ce s-a transformat acida in sifon,
m-am asezat pe un scaun pleostit,
cu urechile ciulite spre statia urmatoare;
eu,
intr-un rendez-vous cu barele si conductele
de electricitate,
mi-am balansat ochii
in neoanele fosforescente ce mi-au patruns
in pupilele-mi uscate
de taifunul dintre ele;
invartita intre geamurile vopsite de noapte,
ma simt un umeras gol,
pe care sinele,schimonosindu-si fetele
invinetite,
au asezat rand pe rand,
ax cu ax,
niste carlige grele
pe care abia le mai pot tine.
Tremur...
tremur de frigul ce si-a implantat
radacinile in pielea mea ,
tremur de frica ce si-a varat
cizmele de cauciuc
ce tresalta speriate
pe peronul ramas inghetat
alaturi de evadarea din noroi
a Timpului...
asa,uda ca dupa o furtuna
cu fulgere si tunete
dintr-o conserva cu chilli...
cu toata apa dupa mine
ce s-a transformat acida in sifon,
m-am asezat pe un scaun pleostit,
cu urechile ciulite spre statia urmatoare;
eu,
intr-un rendez-vous cu barele si conductele
de electricitate,
mi-am balansat ochii
in neoanele fosforescente ce mi-au patruns
in pupilele-mi uscate
de taifunul dintre ele;
invartita intre geamurile vopsite de noapte,
ma simt un umeras gol,
pe care sinele,schimonosindu-si fetele
invinetite,
au asezat rand pe rand,
ax cu ax,
niste carlige grele
pe care abia le mai pot tine.
Tremur...
tremur de frigul ce si-a implantat
radacinile in pielea mea ,
tremur de frica ce si-a varat
cizmele de cauciuc
ce tresalta speriate
pe peronul ramas inghetat
alaturi de evadarea din noroi
a Timpului...
duminică, 18 noiembrie 2007
,,...ca să te văd mai bine"
Aşa spunea odata lupul din poveste. Dar cum nu e un blog pentru copii cu varste pre-şcolare nu o să vorbesc despre ,,Scufiţa roşie" ci despre un subiect mult mai serios şi anume orbii. Ce-i aşa de neobişnuit? Păi nimic neobişnuit în faptul că există oameni nevăzători, toţi am văzut dacă nu pe viu cel puţin la televizor oameni nevăzători. Însă v-aţi gândit vreodată la ei? Ştiaţi că nu pot să facă multe lucruri pe care voi le consideraţi normale? Până şi calculatorul e o unealtă pe care nu mulţi o folosesc. Însă un minister face ,,eforturi" să-i ajute. Adică se chinuie să cumpere nişte calculatore amarâte pentru câţiva nevăzători.
Dar să trecem peste politică. Sunt totuşi domenii unde nevăzătorii se descurcă la fel de bine ca văzătorii, poate chiar mai bine. Unul din aceste domenii este şahul. De curând s-a desfăşurat faza semifinală a Campionatului de şah pentru nevăzători. Şi va exista chiar şi un concurs la care vor participa, deopotrivă, văzători şi nevăzători.
Acest articol se doreşte a fi unul de deschis minţi, aşa că deschide-ţi mintea şi vezi mai departe de decor.
Dar să trecem peste politică. Sunt totuşi domenii unde nevăzătorii se descurcă la fel de bine ca văzătorii, poate chiar mai bine. Unul din aceste domenii este şahul. De curând s-a desfăşurat faza semifinală a Campionatului de şah pentru nevăzători. Şi va exista chiar şi un concurs la care vor participa, deopotrivă, văzători şi nevăzători.
Acest articol se doreşte a fi unul de deschis minţi, aşa că deschide-ţi mintea şi vezi mai departe de decor.
avertisment
Pentru ca merg cu metroul in fiecare zi si pentru ca mi-e imposibil sa nu observ ca de fiecare data cand trec pe langa un fornetti e intotdeauna coada mi-am dat seama ca romanii au devenit dependenti de aceasta gustare sau cum or numi-o.E foarte acesibil pentru ca de ceva vreme firmei respective ii merge foarte bine si fornetti-urile au aparut ca ciupercile dupa ploaie.Nu vreau sa fac publicitate negativista,dar chestiile alea sunt inghetate si apoi incalzite,e clar ca nu sunt sanatoase si mai mult ca sigur ca nu sunt chiar asa de ieftine precum par.O data ce te-ai obisnuit sa treci pe la fornetti de fiecare data cand iesi de la serviciu sau de la scoala inseamna ca ai devenit dependent si asta inseamna ca in medie cheltuiesti cel putin 10 lei pe saptamana,adica vreo 400 de mii de lei pe luna,ceea ce echivaleaza cu 10 pachete de tigari,pe care un fumator normal le-ar termina cam tot in acelasi timp.Ca sa nu mai spun ca au o gramada de grasimi si nici nu stii cate calorii,de fapt probabil ca daca ai stii ti-ar fi frica sa le mai mananci pentru ca iti dai si tu seama cat de rele sunt pentru organism.Nu numai ca ingrasa ,dar iti si ingroasa sangele,cam acelasi efect pe care il au si celelate vicii,tutunul sau alcoolul,asa ca pe aceste produse ar putea la fel de bine scrie ca "dauneaza grav sanatatii" sau chiar mai mult.Stiu ca majoritatea care apeleaza la aceasta solutie pentru a-si potoli foame nu au timp sa manance acasa,dar mult mai bine ar fi sa se trezeasca putin mai devreme de dimineata si sa ia micul dejun ca un om normal,la masa.Din pacate traim intr-un mediu in care nu stim nimic despre ceea ce mancam,pana si fructele pe care le consideram sanatoase nu sunt chiar asa,iar asta nu este decat vina noastra pentru ca ne multumim sa mancam orice,chiar daca nu stim ce contin.Mai mult de 90% din mancarea din supermarketuri e importata,iar ceea ce e natural ne este total stain de fapt.Asa ca atunci cand simtiti nevoia sa mancati ceva dulce,nu va duceti pana vizavi si cumparati o ciocolata si manacati-o in fata televizorului,mai bine o sunati pe bunica sa va spuna o reteta pentru o prajitura,sigur o sa se bucure ca ati sunat.Toti spun despre americanii ca sunt foarte multi obezi,dar si noi vom ajunge la fel daca tot ce facem e sa mergem la serviciu sau la scoala cu masina,sa manacam pe fuga si sa dormim.Toata chestia asta se numeste sedentarism asa ca parinti, lasati copiii sa mearga la scoala cu bicicleta si aveti mai multa grija la ceea ce mananca familia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
