Basm pe dos

A fost niciodatã ca odatã ,când oul invãţa pe gãinã şi pisica stãtea dupa sobã,când toamna era primavarã ,când lupul işi schimba nãravul, dar pãrul ba…
A fost odatã,peste zece mãri şi zece ţãri,peste rauri de inotat şi munţi de cutreierat…un castel(imens…cu zece turnuri şi zece incãperi regale,cu cincizeci de camere,treizeci de bucãtarii,sute de coridoare labirintice in care te pierdeai cu firea dacã le-ai fi numarat pe toate).Mãreţia acestui “altar” al arhitecturii era cunoscutã in orice colţisor(sau pãtrãţel) al lumii,de orice impãrat (sau cersetor)pe care-l intrebai şi iţi era mai mare dragul sa stai sã-l privesti ore-n sir.Numai cã,pe scaunul regal ,cu sceptrul de aur in mânã şi coroana cu rubine pe cap,se ridica inalţator şi unic…un moşneag.Da!un moş(ce nu-i aşa de clar?). Si acest bãtran peste care a rãmas o impãrãţie atât de uimitoare(a dat norocu’ peste el,moşu’ dracu’!),era singur ca un ascet printre florile câmpului,cu barba lungã de pãpãdie scuturatã de vânt,cu ochii mici,infipţi in fundul capului,cu faţa senilã a unui moşuleţ obisnuit.Si stãtea singur toata ziua,necãjit ca viaţa i se duce (pe apa sâmbetei )şi nu are şi el soi de moştenitor pentru tron.Degeaba avea el comori peste comori,haine care mai de care mai strãlucitoare,pietre de toate formele…

‘Have a break,have a “Kit Kat”!
Ammm,staţi puţin!Dacã ãsta ar trebui sa fie un basm,ii interzice cineva povestitorului sã preia rolul de personaj ?Nu…asa ziceam şi eu!Continuãm…’
Si era batrânul pe zi ce trece mai slãbit şi mai lipsit de puteri,incât I se scurgeau ochii dupã o patã de mişcare in tot regatul lui.Asta pânã cand,intr-o zi cu soare tomnatic şi miros de flori de câmp(era weekend,ce mai!), uşile palatului se deschid vijelios,ferestrele se zdruncinã din toate balamalele,tronul pe care stãtea regele era gata-gata sa se rãstoarne.Si printre raze de soare,sunete de trompetã şi galopãri de cal,apare maiestuos …o babã…

‘Have the second break!
Hei,imi poate spune cineva ce se-ntâmplã aici?Si cum am devenit o babã cu doi dinţi in gurã şi trei fire de pãr in cap?Ce trebuie sã facã omul pentru bani…’

-Sunt fiica ta!se chinui baba sã indruge ceva cãzand la picioarele bãtrânului.
-Bãi,mã leşi?...Hai,pleacã,distracţia s-a-ncheiat,ţi-am dat banii ,aşa ca,dispari din peisaj!
-Nu,te rog,nu-mi spune asta! Cum pot sã te fac sã crezi ca sunt fata ta?Jur pe mormantul tatãlui meu…Ah,nu cred cã trebuia sã zic asta…
-Stii ceva,Florico?M-am sãturat de povestile tale de pe vremea când era lupul cãţel.Tu eşti doar baba din colţ care-mi ţine de urat vineri seara…Ce mai vrei?
-N-am putut sã-ţi zic…pânã acum;dar eu sunt fata din cererile tale,din rugãciunile tale,din dorinţele şi spusele tale…Come on…Hai,cã trebuie sã ajung acasã sã fac mâncare,ce naiba?!
-Bine,bine,dar doar de data asta şi de dragul cititorului.Dar nu scapi tu cu una cu doua,trebuie sã fi supusã câtorva probe.
-Orice…Mintea mea e incã agera ca un fulger intr-o furtunã cu grindinã.
-Atunci.,prima incercare vine chiar acum.Pregãteşte-te!
Instantaneu,moşul scoate din buzunarul hainei cu safire o cãrticica de aur.Rãsfoieşte,cautã,se gândeşte si pe urmã zice:
-Cât face 1+1+radical din 187.900 +parte intreagã din -389+7 x 22,391 totul impãrţit la 190,345?(Na!acum sã te vãd!)
Stã baba,se gandeşte si zice intr-un final:
-Trei!
-Trei virgulã zero unu!Ai greşit!Eşti cea mai slabã verigã din Lanţul Slãbiciunilor ;afarã din palatul meu!
-Dar,nene!Tu nu inţelegi?Cititorii,nene,cititorii,ce ne facem cu ei?Ii lãsãm asa,de izbeliste?
-Mda…da…ai dreptate…Atunci trecem la urmãtoarea probã.
-Sunt numai urechi (infundate)!
-Bun…Gãseşte cel mai scurt drum pânã in turnul numãrul zece,ia de acolo un ghem de aur şi intoarce-te pânã mâine dimineaţã.Altfel…
Pleaca baba dezorientatã,deschide toate uşile,incearcã toate drumurile,panã gãseşte pe cãrare o pãpãdie.(E chiar pãpãdia din care e fãcutã barba impãratului!). O ridicã de jos,o scuturã de praf şi apare de dupa o uşã Zâna Mãseluţã cu o sticla de Campari in mâna stângã.(A cam tras la mãsea!)
-Stii ceva,babo?Dacã luminezi toatã cãrarea asta cu pãpãdia ,iti implinesc trei dorinte.Ah!nu,asta e replica Peştişorului de Aur.Nu! Deci…dacã o tii aprinsã tot drumul ,te vei transforma intr-o fatã tânarã şi frumoasã ;intr-o prinţesã !
-Multumesc,Zânã Mãseluţã! Chiar acum pornesc degrabã!
-Baftã,fato!şi zâna a dispãrut dand pe gat toatã sticla.
Si fugea baba şi alerga şi pãpãdia tot mai slab lumina când,cam pe la jumatatea drumului,s-a stins.
-Ei,liştiţe oprãrite!Iar am uitat sa-mi şterg ochelarii.Nu mai vãd nimic,Zâna Mãseluţã şi-a stins pãpãdia,iar eu ma transform intr-o…intr-o…vrãjitoare!? Thank’s,Zano,acum pot sã zbor pe maturã!Dã-o-ncolo de probã,dã-l incolo de impãrat pe care oricum o sã-l schimb intr-o broascã mare,bãtrana şi râioasã.O sa fiu puternicã!!! O sa fiu ‘Ioana care dã-n Arc’ a feminitãţii ,o sã fiu Tinereţea pentru totdeauna,o sã mã rãzbun pe tot ce mi-a fãcut rãu.O sã vedeţi voi!Hi,hi,hi,hi,hi!!!
Si astfel,baba-vrãjitoare a-ncãlecat pe maturã şi-a pornit in bãtaia vântului prin noapte,fulgerând şi facând sã rãsune vãile si codrii.
Zadarnic a aşteptat impãratul sã aparã baba ,ca dusã a fost pe Tarâmul Vrajitoarelor.Au trecut zile-n şir, sãptãmâni in şirag,luni in papiotã şi nimeni n-a mai dat pe la uşa mãreţului palat.Acum, il vãd singur iarãşi pe tron pe amorţitul impãrat…de fapt,pe broscoiul impãrat care işi umflã gatlejul cu aer de primavarã.
Muntii rasunã de strigãtele sale,câmpiile se infundã in oracaituri,iazurile seacã de plânsete.Impãratul e iar singur.
De fapt, broscoiul impãrat…
Sfârşit.

Notã pentru povestitor:
‘Pânã data viitoare ,nu uita sã-ti fixezi placa dentarã cu aracet:”Mai alb,mai proaspãt,mai isteţ!”’